
Expoziția "Acasă, la origini" ajunge la Brașov!
Expoziția itinerantă Acasă, la origini- Țara Făgărașului, curatoriată de Alina Zară, ce prezintă fotografii din etapa de documentare a portului tradițional din peste 20 de comunități din Țara Făgărașului, sosește la Brașov. Evenimentul este un prilej de conectare și reconectare a comunităților la identitatea culturală locală, prin patrimoniul textil, spiritual, arhitectural sau gastronomic.
Vernisajul va avea loc în 14 mai 2023, ora 16:00, la Centrul Cultural Reduta, strada Apollonia Hirscher nr. 8. Cu această ocazie vor fi prezenți reprezentanți ai tuturor comunităților participante purtând costume autentice din Țara Făgărașului.
Expoziția este o sintează a primei etape de documentare a portului tradițional din Țara Făgărașului, cu detalii de specific, particularități și identitate locală.
În anul 2022 expoziția a fost itinerată în cadrul a 20 de evenimente locale și naționale cu participarea numeroasă a oamenilor din satele participante în proiect.
Acasă, la origini- Țara Făgărașului a generat un fenomen unic de revitalizare a patrimoniului la nivel de comunitate locală.
Acasă, la origini este un proiect inițiat de comunitatea La blouse roumaine în anul 2020, și coordonat în cadrul Asociației La Blouse Roumaine-IA ce are în centrul său o amplă campanie de recuperare identitară a portului tradițional din România și din teritoriile locuite de români, așa cum este el purtat și păstrat în zilele noastre. În Țara Făgărașului, proiectul a fost inițiat în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului, alături de Muzeul de Pânze şi Poveşti, Romanian United Fund, Asociația „IIA Călătoare” și voluntari locali, cu scopul de a reconecta și dezvolta comunitățile prin ceea ce au mai valoros: zestrea culturală moștenită din străbuni.
Credit foto: Adrian Murgea, David Ramba, Dan Străuți, Dinu Constantin.