Costumul tradițional românesc din Dobrogea

Costumul tradițional al românilor din Dobrogea și-a încheiat utilitatea în primul sfert de secol XX, el fiind înlocuit treptat cu hainele de tip “orășenesc”. Astăzi, găsim o parte din piesele purtate la sfârșit de secol XIX – început de secol XX în expozițiile muzeelor etnografice din Tulcea si Constanta. Din păcate nu mai avem comunități românești ce poartă aceste piese deoarece costumul nu a avut o continuitate egală cu cel din celelalte zone etnografice. Nu a existat o evoluție, ci o înlocuire cu haine mai ușor de confecționat, ceea ce a oferit țăranului dobrogean mai mult timp pentru gospodărie. Costumul dobrogean aparține familiei costumului dunărean, compus din cămașă dreapta, din pânză chirachie, purtată cu două pestelci și purtatul tulpanului drept învelitoare pentru cap.

În anul 2015 s-a organizat prima șezătoare de tip orășenesc, fondată de către Simona Niculescu și fostul ei soț, în cadrul cărora s-a făcut o cercetare calitativă cu persoanele ce erau interesate de cusut. S-a observat lipsa de reprezentare a costumului zonal și s-a intrat pentru prima oară în Muzeul de Arta Populară, Constanța, cu scopul de a înțelege costumul, dar cu accent pe cămașă, curentul La Blouse Roumaine fiind în mare creștere. Surprinsă de simplitatea cusăturilor și a croielii cămășii, a urmat descifrarea acelor cusături, crearea unor planșe și promovarea acestora în mijlocul șezătorilor și în mediul online, scopul fiind unul simplu, reprezentarea Dobrogei în cadrul celorlalte grupuri și înțelegerea acestuia în mod corect. Cu ajutorul acestor planșe și punerea în practică a cusutului, sub îndrumarea Simonei Niculescu, s-au putut reproduce și reinventa, pe croială corectă, cămăși tipice pentru județele Constanța și Tulcea, în cadrul șezătorilor. Aceste planșe încă se găsesc în albumul paginii șezătorii Constanta și încă sunt folosite în cusutul cămășilor din zonă.

Aceste planșe au fost desenate după piesele originale după originalele expuse la Muzeul de Artă Populară din Constanța, fotografiile vechi din cărțile de specialitate ale Elenei Secoșan și Steluta Pârău, cât și fotografiile de la Muzeul de Etnografie Tulcea.

În 2017, Simona Niculescu a completat un costum de Constanța cu cămașă, pestelcă și maramă, revenind în cercetarea și promovarea imaginii costumului tradițional țărănesc din Constanța prin intermediul platformelor online. Fotografiile făcute în acest costum au dus-o în calea cercetătorului Iulian Mitran alături de care a început o colaborare științifică în anul 2019.

Din acel an, Simona Niculescu a început reconstituirea a cât mai multor piese de cultură materială dobrogeană românească, de la cămăși, pestelci, port al capului (tulpan, fes), încălțăminte (târlici), podoabe (salbe, margele, paftale) cât și piese de interior casnic (fețe de pernă, față de masă, batiste etc.). Un element reprezentativ zonei a fost într-o mare măsură pânza chirachie, folosită în confecționarea cămășilor și a cearceafurilor. În ziua de azi nu mai găsim pânza de casă țesută la război în această formă în Dobrogea, însă Mariana Neacșu din
București a țesut acest tip de pânză. Folosind această pânză, s-au reprodus 7 cămăși de Constanța, sfârșit de secol XIX – început de secol XX, copii după originalele expuse la Muzeul de Artă Populară. Alături de cămăși s-au cusut pestelci pentru a completa costumul. Scopul a fost reconstituirea costumelor cât mai corect și cât mai complet posibil.

Pe parcursul acestor procese de reproducere am învățat despre importanța materialului, îmbinarea pieselor, tehnică, cromatică și am putut analiza în paralel costumul bulgăresc dobrogean, observând asemănările și diferențele, subliniind interferențele.

Prezentarea acestor piese în mediul online a atras atenția multor persoane și a influențat diverși interpreți de muzică populară să-și corecteze piesele de scenă, cât și artiști vizuali ce au desenat sau pictat țăranca dobrogeană în costumul corect.

Pe partea costumul bărbătesc, Iulian Mitran s-a ocupat de cercetare si reconstituire.

Reconstituirea costumului de sărbătoare specific românilor nativi din Dobrogea a întâmpinat o serie de dificultăți, o problemă majoră a fost unei reprezentări complete a costumului în expozițiile permanente ale muzeelor de artă populară, cât descrierile multor elemente de port la nivel de text fără a fi însoțite de fotografi. Pe lângă lipsa acestor resurse, putem adăuga faptul că nu puteam vorbi despre meșteri populari care să poată să reproducă piese vestimentare bărbătești conform tiparelor vechi. În cazul zăbunului/ghiozlucului (haină
purtată în sezonul rece) putem vorbi despre tipare de croitorie care chiar dacă par simple la o primă vedere, au anumite detalii aspecte specifice care nu sunt foarte bine înțelese de mulți croitori. Putem vorbi despre zona de îmbinare între mâneci, piept și spate. Din propria experiență, putem spune că dacă croitorul nu respectă cu exactitate țiparul vechi există riscul zăbunul să se așeze inestetic în această zonă, astfel fiind compromis aspectul întregii piese.

Un alt aspect care are o contribuție majoră la aspectul final al costumului este reprezentat de cromatică și felul care aspectul materialului și elementele decorative conferă pieselor volum și textură. Aspectul costumului bărbătesc este sobru, având o eleganță aparte. Degradarea portului prin introducerea de culori și texturi care nu pot reproduce caracteristicile portului arhaic urâțesc aspectul costumului, acesta fiind dus într-o zonă de
kitsch. Culorile sunt terne, naturale, dominând nuanțe derivate din roșu, nuanțe intermediare între mov și bordo și negrul, acesta fiind folosit mai ales în cazul dulvarilor (pantaloni). Există o reticență destul de mare față portul bărbătesc, acesta fiind dată de tiparul său balcanic. Din cauza absenței sale din cadrul expozițiilor permanente, cât și din garderoba interpreților, a făcut ca prezența sa să fie marcată de reticență sau de negarea autenticității. Pe lângă dificultățile care au existat în ceea ce privește reproducerea pieselor vestimentare, pentru o perioadă lungă nu am avut surse fotografice în afară de cele prezente în câteva cărți de etnografie. Colecția antropologului elvețian Eugène Pittard a reprezentat o resursă foarte valoroasă pentru noi, fotografiile făcute la sfârșitul secolului XIX și începutul secolul XX ne arată românii nativi în portul țărănesc.

Prin intermediul fotografiile am putut observa existența unei game mai variate de tipare pentru componenta decorativă, cât și prezența anumitor elemente care până la acel moment le-am întâlnit doar sub formă de descriere în texte – cum este cazul condurilor.

Cu ajutorul acestor costume am reușit, alături de Iulian Mitran și echipa Zestre Dobrogeana, să afișăm forma corecta a ceea ce a fost costumul tradițional românesc în zona Județului Constanța. Am reușit să explicăm despre elementele zonale, interferențe culturale cu alte minorități cât și despre importanța conservării imaginii acesteia. Colaborările cu Lili Sumănaru, Acasă la Origini, GeoFolk, Muzeul de Etnografie Tulcea, aparițiile TV și
prezentarea costumelor în cadrele școlare ne-au permis sa aducem la cunoștință imaginea corectă.

În anul 2020, Lili Sumănaru s-a ocupat de fotografierea și crearea unui album Acasă la origini, incluzând comunități din Constanța și Tulcea, urmând ca în 2023 sub implicarea Simonei Niculescu și a lui Iulian Mitran să completăm corect imaginea comunităților existente și reconstituirea istorică a celor ce nu mai se găsesc azi.