Costumul tradițional din Cașin, județul Bacău
Cristina Tudose
„Splendidă așezare rurală cunoscută azi sub numele de satul Cașin este un concentrat de istorie românească semnificativ în cel mai înalt grad pentru tezaurul valorilor folclorice și etnografice care ne reprezintă. Este un sat cu oameni harnici și avuți, în care străvechile datini românești sunt păstrate cu sfințenie.” (Prof. univ. dr. Mihail Diaconescu din prefața cărții despre Cașin și cășuneni „Porțile de lemn ale satului, Porțile sufletului” de Constantin Tudose)
„Cășunenii, oameni curajoși și îndrăzneți care, călătorind ca păstori în urma turmelor de oi și ca neguțători și cărăuși de mărfuri în căruțe cu coviltir trase de boi și mai târziu de cai, știau cum merge lumea.” (Prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, din prefața cărții „Porțile de lemn ale satului, Porțile sufletului”)
Institutorul Nicolae Pâslaru povestește în „Monografia Comunei Cașin” (1938) legenda satului Cașin auzită de la bătrânii satului și povestită de moș Toader Brebene, tipul reprezentativ al ciobanului bârsan în vârstă de peste 80 de ani. Se spunea că „De mult, tare de mult, zicea el, pe aceste locuri erau încă păduri dese când au venit cu oile lor, patru cete de ciobani dela Rucăr și Dragoslavele județul Muscel, dela Secăreni și Suseni din Transilvania și plăcându-le frumusețea locurilor, bogăția ierburilor și mulțimea izvoarelor cu apă limpede ca lacrima, s-au așezat pe locul unde astăzi este satul Cașin, durându-și case pentru ei și adăposturi pentru oi. S-au așezat în patru tabere deosebite (mahalale) purtând fiecare numele cetei de obârșie și ferindu-se a se înrudi între ei”. Ceata Rucărenilor ocupa centrul satului, Dragoslovenii partea de apus și miazănoapte, Secărenii partea de răsărit iar Susenii partea de miazăzi.
Costumul popular reprezintă unul dintre elementele de bază ale culturii materiale a unui popor, este „expresia vie a stării sociale a purtătorilor săi”. Astfel, de-a lungul timpului evoluția sa a fost legată de ocupațiile oamenilor, dar și de modul lor de viață. Contactul dintre diversele grupe de populație a favorizat preluarea unor elemente de costum popular, de exemplu căciulile mocănești care se regăsesc mai ales în zonele unde s-a practicat păstoritul transhumant.
Locuitorii satului Cașin au port mocănesc, asemănător cu cel de la Rucăr și Dragoslavele, județul Argeș, deosebit de cel al locuitorilor din satele învecinate.
În lucrarea „Portul popular de sărbătoare din România” Elena Secoșan spunea: „În portul femeiesc de la Cașin, femeia își acoperea capul (cu părul împletit în două cozi strânse la ceafă) cu căița cu cioc, în formă circulară, confecționată din coajă de copac învelită într-o pânză țapănă. La spate este prins ciocul pe proeminență conică servind la fixarea ștergarului pe cap. Pe porțiunea din fața căiței se punea fruntarul, o legătură mică țesută artistic, în motive mărunte, în fir pe fond roșu. Peste această cheiță, femeia își lega ștergarul din fibre vegetale, căreia i-a urmat marama din borangic. Felul de a se lega marama, specific Cașinului, prin trecerea ambelor capete pe sub bărbie și apoi aruncate peste creștet, încrucișate la spate, producând un aspect deosebit de estetic.
La costumul de la Cașin cămașa reprezintă diverse variante cu specifice particularități locale. De veche tradiție este cămașa cu chirușcă, cu altiță triunghiulară. O altă cămașă este cu altiță prepusă, adică cu altiță cusută separat în fir metatalic și lână și aplicată pe umărul cămășii, și costandele, râurile pe stanii cămășii. La ambele tipuri de cămăși amintite, spatele este încrețit la nivelul spetelor cu o brățară.
Fota sau catrința costumului de Cașin este ornamentată la capete, pulpanele, în sistemul generalizat cu vrâste verticale prin care au urmat alesăturile de speteze și brățări. Firul colorat de lână a fost agrementat cu firul auriu și argintiu, folosit aici de multă vreme. Unele au fost decorate cu neverdituri (ornament omogen care acoperă întreaga suprafață) alese numai din fir strălucitor, care poartă denumirea de catrințe încărcate. Un element caracteristic este bota, o dungă îngustă în colorit distinct care delimitează marginile catrinței sus și jos. Brâul costumului femeiesc din Cașin este roșu. Betele/ burneața în forma veche sunt învrâstate pe lungime, forma nouă a burneței are ornament de zimți și dinți.”
Femeile din satul nostru purtau iarna sarică din lână țurcană, țesută la fel ca cerga și dată la dârstă (piuă rudimentară acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia, postavul cu ajutorul unor ciocane de lemn). Fetele și nevestele înstărite purtau la gât salbe de galbeni și irmilici.
„Costumul bărbătesc este compus din căciulă, cămașă, ițari (cioareci), brâu bete încălțăminte. Căciula de formă mocănească, cămașa veche a fost dreaptă cu trei clini pe o parte. Cioarecii erau confecționați din pănură (sumani). Brâul era roșu, la Cașin se mai purta s „chinga”, o bată aleasă mai lată care se încingea peste cămașă ce se purta peste cioareci până la genunchi. Pieptarul face parte integrantă din costum, purtându-se și în ținută de vară, de aceea erau confecționate cu deosebită îngrijire. O haină folosită de populația din Cașin la drum este mantaua cu clini drepți, largi și guler mare, pătrat, similară cu ipingeaua.”
