La granița dintre Țara Făgărașului și Țara Bârsei, satul Perșani a fost loc de întâlnire al influențelor din ambele ținuturi. Rochiile mireselor unde fusta, șurțul și vesta aveau aceeași culoare sunt asemănătoare celor din sate precum Vlădeni sau Dumbrăvița, fapt ce arată o influență clară venită încă din secolul 19. Până la venirea crătințelor, în Perșani se purta fusta neagră căreia-i zicea handroc, peste care se punea șurțul negru sau cel colorat, țesut. Handrocul era, de obicei, făcut dintr-un material mai gros și purtat îndeosebi iarna.
Vesta, cunoscută ca și lăibărică, cusută cu fir aurit, se întâlnește la noi în comunitate ca semn al bunăstării familiei celei ce o purta. Iile cusute de mâinile dibace ale femeilor din Perșani, sau țesute la război, poartă pe ele forme geometrice, flori, stele, dar îndeosebi coarnele de cerbi, semnul vitalității și al regenerării. Iar cu adevărat unic în comunitatea noastră este felul în care se leagă ia: doar la spate.

Text scris și documentat de Laura Maria și Mihaela Langa.

Fotografii de cercetare din anul 2020 realizate de Andrei Ungur, având ca lider pe comunitate pe Mihaela Langa. În prezent, comunitatea lucrează la viitorul albumul local de port și identitate tradițională.