La Sâmbăta de Sus, sat cu rădăcini adânci în ființa neamului românesc, ales și înzestrat de Voievodul Martir și Sfânt Constantin Brâncoveanu, cursul istoriei, în cee ace privește portul popular, pare să se întoarcă spre origini.

Costumul popular pentru femei tindea, în ultimele decenii ale secolului trecut și la început de mileniu III, să se rezume la brâu (ie fără poale) negru, cu modele florale, geometrice sau cu șinoare (influență de Sibiu), fustă, albă, brodată sau cu șabac, plisată, cretințe negre brodate manual, după tipar și laibărul de barșăm (catifea). Se mai purta, eventual, șurțul întors înflorat, cu cinci sau șapte rânduri.

De o vreme, însă, se observă o întoarcere viguroasă spre lăzile de zester ale bunicilor, spre piese de port popular de care mulți aproape uitaseră, iar alții nici măcar nu aflaseră.
Ia cu ciurele, cu poale – specific acestor ii este faptul că sunt țesute în război doar mânecile, într-o tehnică aparte, folosită doar la acest tip de ie (modelul e ales după ce au fost luată urzeala prin ițe și apoi se ridică cu speteaza). E cusută în stilul cămășilor populare bărbătești, cu ornamente pe piept, dar încheiată la gât în partea stingă, nu pe mijloc. Cuvinte precum: brățări (o țesătură îngustă, executată cu fir de mătase alba, în urzeală albă, cu motive geometrice, cusute vertical – 3-5 rânduri – pe pânză alba), ștrafuri (ornamente executate vertical pe pânza albă de la piept) și strâmbuleț (o panglică extrem de îngustă, în zigzag, ce se aplică vertical, de o parte și de alta a brățărilor și prinsă în ștrafuri) încep să redevină cunoscute și utilizate tot mai des. La gât, ia este finisată cu fodori, din brodrie spartă, și obinzală, cusută în tenica punctului pe dos. Partea de jos a mânecilor se împodobește cu fodori dublii: din broderie spartă și din pânză țesută în război și cu rețe (dantelă), lucrate manual.

Șurțul întors este preferat dacă are flori bătrânești (flori stilizate) sau motive geometrice și modele vechi care fac din aceată piesă o capodoperă de artă țărăneacă. Simbolistica este uimitoare și are în vedere protejarea sau ptogresul celei care îl poartă: simboluri solare, vegetale sau zoomorfe – ochiul (veghează să nu se întâmple nimic rău, păzește de deochi), rombul (fertilitate, belșug – bunica a născut 8 copii), stâlpii (veșnicia, legătura dintre cer și pământ), cârligul ciobanului (nimic nu se pierde), găinușa (fertilitate). Acesta se strânge în talie, în partea stângă, cu un șnur din lână de diverse culori, iar pe jos și pe părțile laterale este împodobit cu fodori înguști, din același material cu șurțul.

Tot mai des, poalele negre sunt preferate celor albe; a renăscut astfel androcul (fustă neagră, de obicei, din postav negru sau țesută în război, cu anvergură mare) și androcelul (fustă neagră, din material subțire, plisată). Pe acestea se poartă fie șurțica (un șurț înflorat care acoperă doar partea din față a poalelor negre, cu colțurile de jos rotunjite și cu rețe lucrate pe un drot), fie păsturica îngustă (o cretință țesută în război, fie înflorată, fie năvădită și cu rânduri de flori), fie păsturică lată, cu trei cute.

Laibărul din barșăm pare să-și fi păstrat locul în preferințele sâmbetencelor, deși se poartă tor mai des cheptărița crepată în față (de multe ori cusută din postav alb și brodată cu motive tradiționale de la Sâmbăta, ca să nu se confunde cu cele din satele vecine).

Talia e încinsă cu bete colorate, țesute în patru ițe. Cârpa neagră cu frâmbi de pe cap este destinată doar femeilor măritate, tinerele și copilele purtând capul descoperit și cosițe.

Nici băieții și bărbații nu se lasă mai prejos! Mamele și soțiile îi înveșmântează cu toată grija și dichisul!

Cămașa bărbătească e obligatoriu făcută din pânză de bumbac țesută în război. Brățările și pomnașii sunt și ei țesuți cu model geometric, cu mătase albă. Pantalonii, țesuți în patru ițe, sunt îmbrăcați vara, iar cioarecii, confecționați din postav alb sau bej, sunt purtați iarna. Șerparul înflorat, țesut cu motive florale în nuanțe de roșu, verde, bordo, glben și aplicat pe o curea lată de piele, sparge monotonia albului celorlalte piese. Cheptarul se încheie în față și, ca lungime, acoperă cu un lat de palmă șerparul. Modelul broderiei este, aproximativ, similar celui pentru femei.
Putem constata că această întoarcere la origini presupune: costume populare (purtate din ce în ce mai des: sărbători religioase sau naționale, nunți și botezuri – dress code, cei vârstnici lasă cu limbă de moarte să fie îmbrăcați în costum popular pentru călătoria spre veșnicie), lexic, meșteșuguri (multe sâmbetence brodează, fac șabac, încheie ii, țes).

Se poate spune că e o întoarcere fără întoarcere!

Text scris și documentat de Anca Andronic.
Fotografii de cercetare realizate în anul 2020 de Dan Străuți, având ca lider de comunitate pe Anca Andronic. În prezent, comunitatea lucrează la viitorul albumul local de port și identitate tradițională.