Suveica Mamei Ruța

Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii este un proiect internațional de călătorie cu peste 1 milion de km în portofoliu. Duce povestea identității noastre culturale locale și aduce poveștile lumii acasă, la Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Țara Făgărașului. În 2022 dăm viața uneia dintre cele mai așteptate călătorii ale Suveicii Mamei Ruța în jurul lumii: pe urmele primei generații de emigranți români care au pornit, la începutul secolului, spre Tărâmul Făgăduinței. De ce este importantă această călătorie pentru noi? Pentru că Suveica a plecat în lume din prima casă din Mândra făcută cu bani aduși din America, în timpul Marii Migrații a Ardelenilor de la 1900. Foarte mulți din neamul Suveicii și al Mamei Ruța au plecat peste ocean. Unii s-au întors, alșii au pierit pe drum, altor le-am pierdut urma în marea Americă. Istoriografia contemporană numește această primă generație de emigranți români , generația “Mia și drumul” (expresie pe care și-au atribuit-o ei înșiși,  cînd plecau să câștige 1000 de dolari, cât era necesar să își facă, acasă, căsuța lor, plus banii de drum, înapoi).

Acum mai bine de 20 de ani, în satul Mândra, la 90 de kilometri de Braşov, mama Ruţă a lui Cuculaie ţesea la război. Avea ochii negri, blânzi, faţa încreţită de riduri şi mâinile aspre. Zâmbea tot timpul. Cele două nepoate, Alina şi Ioana, îi erau mai mereu alături. Cu ajutorul uneltei de la război pe care o iubea atât de mult, le învăţa matematică şi geografie. „Uite, suveica se duce acuma zbâââr şi ajunge…” şi lua harta de la şcoală şi arăta: „la Polul Nord”. Dacă se întâmpla ca fetele să greşească, le spunea că suveica se-mpiedică-n iţe şi nu mai poate merge. Într-o seară, când Alina avea zece ani, bunica ei şi-a pus o dorinţă: ar vrea ca suveica să vadă toată România şi toată România s-o vadă pe ea. Şi, de ce nu, să meargă la Paris, pe unde ştia ea că se plimbau cucoanele, sau în America, de unde primise o vedere de la un văr de-ai ei. Le-a spus fetelor că suveica ar putea să arate lumii cât e ea de harnică şi de pricepută. Şi că ar putea la rându-i să vadă cât de harnică şi de pricepută e lumea.

Înainte de a pleca la drum, Alina le povesteşte celor care preiau suveica şi câte ceva din istoria ei. Chiar dacă pe unii dintre „ghizi” nu-i cunoaşte personal, „merge pe încredere”. Este fericită că oamenii care plimbă suveica se împrietenesc când fac schimb şi continuă să discute despre ea chiar şi după ce se întorc. Singura cerinţă a Alinei este ca prietenii care primesc suveica să-i facă fotografii în locuri în care să se vadă „în spatele ei, lumea”. Călătorii leagă de unealta de lemn o amintire, un obiect mic, specific zonei.

Surse:

https://blog.mandrachic.ro/38-suveica-pe-urmele-primei-generatii-de-emigranti-romani-in-america/

https://blog.mandrachic.ro/o-suveica-descopera-lumea-ziarul-adevarul/